Primul pas este admiterea faptului că partea disociată există. Acesta e începutul contactului cu sine: a realiza că evităm cu tot dinadinsul ceva din noi înşine. A face asta dintr-odată e extrem de greu; de fapt nici recomandabil nu este. Ne este teamă de ruperea unor baraje mentale care ne-ar lăsa în faţa unui şuvoi de sentimente care ne-ar copleşi. Dar nu vorbim de dărȃmarea unui baraj, ci de deschiderea unui robinet. Care la început va fi lăsat doar să picure; cȃte un pic în fiecare zi.
Citeste integral - click aici
Articolul "Evitarea și disocierea, armele cu două tăişuri ale traumei" a fost redactat de Livia Butac si a fost preluat din publicatia online Republica.ro
