Orașul meu, Timișoara, devine Crimișoara. A treia persoană în vârstă ucisă în casa sa. Având în vedere ce am observat, cu ochiul liber, în ultimii ani -și adesea spus public, mulți prieteni timișoreni criticându-mă- nu mă miră deloc.
Nu cred că există în România oraș care din punct de vedere societal să se fi degradat atât de mult precum Timișoara. A devenit un oraș-zombi: un oraș dormitor în care vin pentru muncă oameni care nu se identifică și nu au nimic de-a face cu spiritul Timișoarei, spirit pe care noi, cei mai trecuți prin viață și încă obiectivi, îl cunoaștem și îl iubim. Vara mai vin, nostalgici, cei din generația mea care au plecat de mulți ani prin străinătate și, parcă, parcă, simți o adiere de „fain”.
Din păcate -și asta trebuie spus fără nicio patimă politică- Timișoara Capitală Culturală este un eșec de proporții. Dacă nu ar fi fost Universitatea de Vest care a reușit performanța de a aduce la Timișoara patru laureați Nobel (performanță unică în România) și Muzeul Național de Artă Timișoara, care a avut expoziții remarcabile, Timișoara Capitală Culturală ar fi fost un amestec de bâlci, așa-zisă artă modernă (în realitate niște chestii de prost-gust și estetism lipsă, niște teribilisme ale unor „instalatori”, că artiști nu pot fi numiți).
Un oraș total vasal clanurilor de tot felul, care s-au instalat în tot ceea ce înseamnă zonă centrală, un parc al rozelor devenit parc al buruienilor, paradisul goangelor și mucurilor de țigară, cu greu reușesc unele locuri mai răsărite și prea puținele clădiri renovate să te facă să te simți cât de cât ok. Iar dacă vreți să vă deprimați serios, dați o tură prin Piața Traian -care ar trebui să fie un al treilea punct de atracție, după Piața Operei și Piața Unirii-, dar dacă vă încumetați să fiți foarte atenți la rucsac și portmoneu.
Timișoara are nevoie de o terapie de șoc.
Nu aș vrea ca aceste triste observații să fie citite în cheie politică, nu cred că e vina doar a primarilor, cred că, din păcate, ceva s-a rupt în Timișoara, ceva mult mai profund decât culoarea politică a unui primar sau altul. Sau poate ceva s-a rupt în mine, și sunt eu prea exigent cu locurile și oamenii care m-au făcut să fiu ceea ce sunt...
Sursa: Facebook
