În noaptea zilei de 21 spre 22 decembrie 1989, la Hotelul Rozmarin din Predeal, se dormea pe rupte. Toți fotbaliștii din cantonamentul lui taică-meu erau istoviți după antrenamentele grele, desfășurate toată ziua pe trasee montane. Eu nu alergasem cu ei, dar le eram empatic. „Stingerea” se dăduse, ca de obicei, la 10. A doua zi, dis de dimineață, băieții începuseră să se strângă, morocănoși, la micul dejun. Pe lângă faptul că aveau febră musculară, le mai și chiorăiau mațele de foame. Mâncarea era puțină și proastă. Iar noi eram cu toții doar niște copii, nu eram nici măcar juniori. Aveam 13 ani. Foto: Captură TVR/Youtube
Citeste integral - click aici
Articolul "Avem speranțe mari cât casa. Urma să fim ca americanii din filme, cu baxuri de bere în frigider, cu banane la alimentara și cu zeci de canale la televizor cu desene animate. Iar unii mai cereau și „democrație”…" a fost redactat de Cristian Lică si a fost preluat din publicatia online Republica.ro