Pentru că n-o văzusem venind în niciun fel, bineînțeles că am încercat să înțeleg de unde venea această bruscă schimbare. Oare nu-i plăcea ce găteam eu? Voia să țină un anumit regim și ar fi trebuit să mai învăț și eu alte rețete? Sau, de ce nu, dacă nu și-ar dori să doarmă mai degrabă o jumătate de oră mai mult decât să-și pregătească singură câte ceva. Cu atât mai mult cu cât pe mine nu mă deranja să mă trezesc mai devreme pentru a pregăti micul dejun.
„Să-mi fac micul dejun e perioada mea de încărcare cu energie pentru noua zi. Perioada când mă dezmeticesc și-mi pun gândurile în ordine. Mă ajută să mă concentrez și să-mi fac planurile peste zi; iar gătitul chiar este foarte funny - nu vreau să mă privezi tu de această bucurie” - a turuit toată această argumentație cu care m-a lăsat mască.
Nu mă așteptasem. Îmi făcea plăcere să o aștept cu micul dejun, credeam că fac un bine lăsând-o să doarmă mai mult și că apreciază ce făceam pentru ea de ani de zile. Dintr-o dată, eram „scos la pensie.” Mie-mi făcea plăcere și credeam că fac un bine copilului. Ea, în schimb, simțea că o privez de o bucurie și de momentul ei de relaxare din zi. Credeam că valoarea pe care o aduc eu e una mare, când mai degrabă încurcam. O împiedicam de fapt pe fi-mea să aibă valoarea pe care și-o dorea.
Citeste integral - click aici
Articolul "„De mâine nu mai vreau să-mi pregătești micul dejun!” Cum am fost „scos la pensie” de copilul meu" a fost redactat de Sabin Gîlceavă si a fost preluat din publicatia online Republica.ro
