L-a privit îndelung. Erau în tren. Le povestea părinților întâmplări de la școală, adopta cu o nonșalanță roluri diverse, făcea grimase, schimba tonalitatea vocilor precum in jucător de cub Rubik. Blondulin, cu ochii mari, azurii, pătrunzători, aschilambic și vesel. La câte o stație, glasul lui de puștan de 13 ani era acoperit de huruitul șinelor de tren.
Citeste integral - click aici
Articolul "Atunci când după o prietenie rămâi cu brațele goale sau de ce la filmul „Close” ne raportăm cu o inimă de copil la o realitate a oamenilor mari" a fost redactat de Aura Stan si a fost preluat din publicatia online Republica.ro
